Când se sărbătoreşte ziua Europei?




Coltul copiilor

Școala de Vară

22 Aug 2017

Centrul Europe Direct Slatina a oferit materiale promotionale copiilor prezenți la activitățile Școlii de Vară din comuna Vâlcele.
Școala de vară organizată de Asociația Learn For You combină libertatea vacanței cu jocul educativ și nevoia de stimulare fizică și intelectuală a copiilor în perioada verii. Proiectul intitulat „Pregătiți pentru viață, pregătiți pentru societate în stil nonformal”, finanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Olt, urmărește dezvoltarea competențelor și aptitudinilor civice, interculturale, științifice, de comunicare ale tinerilor. Scopul proiectului este crearea de punți și legături pentru a-i stimula pe tinerii din grupurile vulnerabile să se implice în activitățile desfășurate în comunitatea din care fac parte și pentru a contribui la eliminarea abandonului școlar prin intermediul unor metode moderne de educație nonformală. Activitățile au îmbinat armonios noțiuni de limba română, de limba engleză, de arhitectură, educație prin teatru, sport, dansuri tradiționale, geografie.
Astfel, copiii învață să descopere împreună, socializează, comunică, pentru că experiențele în grup încheagă prietenii, dau naștere solidarității și adaptabilității sociale. Ei află că societatea nu-și are granițele între familie, vecini, clasa și școala unde învață.
https://www.facebook.com/edslatina/photos/a.1088029567997249.1073741997.227957640671117/1088029611330578/?type=3 

Poze asociate


425970 accesari

Acest site nu reprezintã poziţia oficială a Uniunii Europene şi nu angajează juridic instituţiile Uniunii Europene.
Acest proiect este finanţat de Uniunea Europeană, prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi de către
Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor Europroject.